Dăruiește-ți ție pentru a putea dărui celorlalți: O cale a reciprocității sacre

Lynne Twist

Aflăm vești îngrijorătoare în fiecare zi, avem o imagine din ce în ce mai dureroasă a degradării planetei. Suntem în fiecare zi uluiți de nepăsarea care se citește în atitudinile unor semeni - unele dintre ele influențând decizii care ne deconcertează.

Câteodată ne întristează profund aceste lucruri, dar nu încetăm să apăram adevărul și să atragem atenția asupra nevoii de soluții reale. Ceea ce urmează este pentru cei care se află undeva între indignare și optimism, care au adunat furie, dar nu ură, cei care poate au obosit, dar nu încetează să le pese.

Sunt idei dintr-o conversație recentă cu autoarea, activista și co-fondatoarea Alianței Pachamama, Lynne Twist - ne vor ajuta să coborâm din zgomotul minții în înțelepciunea mai profundă a inimii - în ascultarea, simțirea și hrănirea a ceea ce încă vrea să trăiască.

Reîncadrarea momentului: unde și în ce moment aflăm? Ce timpuri trăim?

ONU a declarat că amenințarea reprezentată de încălzirea globală cauzată de om a ajuns la rangul de urgență al unui „Cod roșu”. Majoritatea oamenilor de știință înțeleg că deceniul actual este decisiv pentru viitorul umanității.

Este o amenințare, dar nu este (încă) o catastrofă. Este important să așezăm lucrurile într-un cadru adecvat, deoarece o încadrare exclusiv catastrofică poate constrânge imaginația, prăbușind imensitatea timpului și posibilităților într-o singură traiectorie dramatică și ireversibilă.

Lynne Twist oferă o altă orientare, care nu neagă și nu minimalizează, ci deschide cadrul de gândire, lărgind cadrul temporal. Nu culpabilizăm, nici pe noi și nici pe alții, ci reconsiderăm lucrurile dintr-un punct de vedere al responsabilității. 

“Mă gândesc la această perioadă ca la primii 25 de ani ai primului secol al celui de-al treilea mileniu. Iar acest punct de vedere îmi dă putere să gândesc lucrurile altfel. Este o perioadă tumultuoasă, sălbatică, imprevizibilă, înfricoșătoare - însă sunt doar primii 25 de ani ai unui nou mileniu.”

Această încadrare restabilește viziunea, ajutându-ne să trecem de la reacție la răspuns. Nu are sens să ne gândim la viețile noastre ca un ultim capitol al unei omeniri, ci este mult mai prețios să le vedem ca prima șansă pentru următorul mileniu al omenirii. Șansă care ne responsabilizează și care trebuie valorificată.

“Ne oferă capacitatea de a răspunde mai degrabă decât de a reacționa. De a răspunde dintr-o poziție de putere, integritate, responsabilitate, care începe cu a privi cu adevărat și a vedea. .”

Nu trebuie să ne lăsăm conduși de senzația de urgență și disperare - prezența și viziunea sunt sfetnici mai buni. Acționezi mai bine atunci când o faci din claritate și nu din frică.

Duşmanul nu este celălalt

În vremuri polarizate, tindem să găsim vinovați. Adesea prima întrebare pe care ne-o punem este: cine e de vină? Mai mult chiar, avem senzația că acesta este primul și cel mai important lucru de făcut! Da, dorința de dreptate și stabilire a responsabilităților este reală și în mare parte legitimă. Dar nu este cel mai înțelept dintre sfătuitori, pentru că, la nivel macro, ne slăbește capacitatea de acțiune și ne împiedică să identificăm adevăratul vinovat. Lynne evidențiază o distincție care schimbă perspectiva:

“Putem urî sistemul în care suntem prinși cu toții, dar nu este în regulă să îi urâm pe ceilalți oameni. Acest lucru nu face decât să alimenteze conflictele. Trebuie să găsim calea de a nu ne demoniza unii pe alții, ci de a vedea la dimensiunile sale demonice acest sistem care-și dorește ca noi să ne urâm unii pe alții.”.

Adevăratul adversar nu este omul din fața ta, ci este sistemul care scrie scenariul și ne prescrie rolurile, sistemul care împietrește, care dezbină și care se hrănește cu dezbinare. 

“Trebuie să facem diferența între oameni și sistem, între oameni și retorică, între oameni și urâțenie, astfel încât să nu ne urâm de moarte unii pe alții. Ura e ceva care nu va funcționa - pentru că adevărații responsabili nu sunt oamenii pe care noi ne mâniem. Suntem prinși cu toții. Adu-ți mereu aminte asta și dă dovadă de compasiune.˝ 

Asta nu înseamnă că trebuie să ignorăm răul sau să diluăm adevărul. Numai că trebuie să privim mai în profunzime și să refuzăm să dezumanizăm, chiar și în numele dreptății. Pe măsură ce ne ascuțim analiza, trebuie să ne rafinăm și punctul de vedere, să-l îmblânzim și să trecem de la obsesia dreptății reactive la o reciprocitate profundă.

Sentimentele care ne alimentează

Intensitatea acestor momente pe care le  trăim aduce la iveală emoții puternice. Nu este suficient să le simțim  - este important să avem un cadru pentru a da acestor emoții puterea de a genera, de a hrăni, de a alimenta atitudini.

Furia poate fi periculoasă, durerea poate fi primul pas spre autocompătimire iar conflictul poate fi considerat ceva de evitat. Lynne nu discută sentimentele ca atare, ci mai degrabă  ne încurajează să le simțim intens și în profunzime, pentru a le permite să se dezvolte și să alimenteze acțiunea.

„Furia poate fi utilă dacă este transformată în acțiune. Lasă-ți emoțiile să alimenteze orice acțiune pe care o întreprinzi.”

Nu e deloc comod să navighezi printre sentimente - e mai degrabă anevoios și inconfortabil. Dar este opusul colapsului. Este travaliul de a transforma durerea în putere - nu prin forță, ci rămânând cu sentimentul până când acesta dezvăluie mișcarea de sub el.

„Conflictul apare, iar apoi se transformă pentru fiecare din cei implicați într-o oportunitate de a scăpa de punctul de vedere pe care-l credeau fix și de a fi creativi unii cu alții.”

Dăruiește-ți pentru a dărui

Pentru a rămâne în acest parcurs - pentru dreptate, pentru viață, pentru un viitor care merită trăit - avem nevoie de mai mult decât doar strategie. Avem nevoie de sprijin. Munca dătătoare de viață necesită hrană dătătoare de viață - nu este un gând sau o reflecție, ci este o practică a reciprocitățîi sacre. A te sprijini astfel nu este un lux, arată Lynne, ci este o responsabilitate. Este actul care face posibile toate celelalte acte. Avem nevoie de capacitatea de a primi și a accepta.

„A primi abundența și binecuvântarea de a fi în viață... a observa maiestatea copacilor... a asculta păsările... a savura mâncarea colorată și frumoasă... Hrănește-te cu asta, astfel încât să poți hrăni. Aici este reciprocitatea sacră.”

Lynne ne amintește că frumusețea nu este un lux, ci este vindecare. Acceptând sprijinul, participi la susținerea vieții. Îngrijești vasul care poartă convingerea. Te înrădăcinezi în lumea vie, astfel încât fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare ofrandă să poarte mai multă claritate, mai multă coerență, mai multă iubire.

Să trecem prin această perioadă cu mai multă prezență și mai puțină panică. Să ne lăsăm încărcați de sprijinul cel profund oferit oricărei ființe vii, pentru a putea sprijini lumea. 

„Reciprocitatea este încorporată în lumea naturală. Dăruiește și primește. Ia exemplul respirației: nu poți inspira mai mult decât expiri.”