Ascultând Stelele

Ascultând Stelele

Nu suntem singuri. Nu suntem meniți să ne dăm seama de asta singuri. Viața știe cum să ne ghideze - dacă învățăm cum să ascultăm.

Aceasta este esența învățăturii împărtășite de liderul ceremonial peruvian Arkan Lushwala, de mult timp consilier al Pachamama Alliance. Invitația sa nu este un îndemn la acțiune în sensul convențional, ci un îndemn la prezență, relaționare, umilitate. Este un îndemn la a ne aminti arta sacră a ascultării - nu doar cu urechile, ci cu corpul, inima și spiritul.

Arkan ne cere să „ne amintim cum să primim instrucțiuni - nu de la alți oameni, ci din lumea spiritelor, de pe pământ, de pe Pământ, de pe nisip, de pe stele, de pe univers... Aparținem de ceva mult mai mare decât noi, așa cum o celulă aparține unui corp. Și inteligența acelui corp va ghida acea celulă.”

Timp de mii de ani, strămoșii noștri au știut cum să primească instrucțiuni. Au supraviețuit cataclismelor - glaciațiunilor, inundațiilor, migrațiilor - acordându-se la inteligența superioară a vieții însăși. Nu aveau diplome sau telefoane mobile. Au ascultat - copacii, pietrele, spiritul care animă toate lucrurile. Astăzi, în mijlocul colapsului ecologic și al deconectării culturii de natură, nu am pierdut totuși această capacitate  - doar trebuie să ne-o amintim.

Primul pas în această direcție ar fi să renunțăm la iluzia că trebuie să ne dăm seama singuri sau că putem face asta.

„Există informații bune în minte”, spune Arkan, „dar sunt în mod clar insuficiente. Suntem în pericol. Suntem într-o situație de urgență. Și Pământul, universul, viața care ne înconjoară – ele dețin mult mai multă înțelepciune decât noi despre cum să păstrăm, să dezvoltăm și să regenerăm viața.”

Pentru a accesa această înțelepciune, trebuie să liniștim zgomotul agendelor noastre personale. Dacă venim pe Pământ cerând doar ceea ce ne dorim, mânați de frică sau ambiție, nu vom asculta cu adevărat pentru că riscăm să auzim doar ecoul propriilor noastre dorințe.

„Ceea ce ne împiedică să ascultăm este agenda noastră personală. Contaminează câmpul. Îngustează ceea ce putem primi. Când facem abstracție de ea – chiar și pentru scurt timp – ceea ce vine la noi nu ni se adresează strict nouă ca indivizi, ci este pentru noi toți. Pământul vorbește într-un limbaj al grijii colective.” spune el.