Suntem aici Împreună: Schimbarea de la Eu la Noi

Una dintre cele mai îndrăgite învățături ale călugărului și profesorului budist vietnamez, Thich Nhat Hanh, pornește de la reflecția asupra unei simple foi de hârtie: „Dacă privim profund”, spune el, „putem vedea norii în hârtie. Fără nori, nu ar fi ploaie; fără ploaie, nu ar fi copaci; fără copaci, nu ar fi hârtie. Soarele, solul, tăietorul de lemne, muncitorul de la moară, șoferul de camion și casierul de la magazinul de unde ai cumpărat hârtia sunt, de asemenea, prezenți acolo. Nimic nu există de la sine. Hârtia există în relație cu tot restul.”

Interconectare – Adevărul de sub Suprafață

Thich Nhat Hanh numea asta interconectare (interbeing) - nu suntem ființe separate, izolate, care se mișcă într-o lume a celorlalți, ci fiecare dintre noi este expresie a unei rețele vaste, interconectate a vieții.

A atinge un lucru în profunzime înseamnă, de fapt, a atinge totul.

Conceptul Ubuntu, din filozofia sud-africană, exprimă același adevăr prin „Eu sunt pentru că Noi suntem” – ceea ce înseamnă că viețile noastre și eliberarea noastră sunt fundamental împletite.

Această perspectivă nu este nouă. Adevărul interconectarii noastre este străvechi, indigen, ecologic și susținut științific. Se află în centrul tuturor tradițiilor mistice.

Și totuși, visul, sau mai degrabă iluzia, lumii moderne arată radical diferit: suntem învățați să ne vedem ca indivizi separați, deconectați unii de alții și de ansamblul naturii. Pe același model, aproape totul - de la asistența medicală la sistemele noastre educaționale - este specializat și compartimentat. Învățăm să vedem lumea ca o sumă de „părți”, nu ca relații vii care alcătuiesc un  întreg.

Granițele a ceea ce numim „sine” sunt, de asemenea, mult mai poroase decât ni se spune. Corpurile și ființele noastre sunt modelate continuu de ecologiile din care facem parte: de calitatea aerului, apei și solului; de peisajele și cerul pe care le vedem; de ciclurile sezoniere și modelele meteorologice; și de alimentele, cântecele, poveștile, arhitectura și mijloacele de trai care apar și evoluează în raport cu locul. Suntem modelați de relațiile sociale, de tiparele familiale și culturale, de sistemele politice în care trăim și de traumele pe care le purtăm.

Chiar și în interiorul propriilor noastre corpuri, suntem ecosisteme: trilioane de microorganisme care trăiesc în simbioză, digerând alimentele noastre, reglând sistemul nostru imunitar și influențându-ne stările de spirit și dorințele. Nu suntem o singură entitate izolată - suntem o comunitate de ființe.

A vedea lumea cu ochi străvechi

Joanna Macy, gânditoare profundă și creatoarea „The Work That Reconnects”, vorbea adesea despre nevoia de a vedea cu ochi noi - pentru ca ulterior să remarce că de fapt acești ochi noi sunt identici cu ochii cei din vechime.

Joanna ne invită să ieșim din transa separării și să trăim cu conștiința apartenenței: apartenența noastră la Pământ, la strămoșii noștri, la generațiile viitoare, la corpul mai larg al vieții și unii față de alții.

Această schimbare de percepție transformă totul, inclusiv modul în care acționăm și tipul de sisteme economice, politice și sociale pe care le creăm. Atunci când identitatea noastră este comprimată și constrânsă într-un „eu” îngust și izolat, frica devine motorul care ne ghidează. Trăim din perspectiva granițelor - iar granițele se tem mereu că vor fi încălcate. Devine imperios să ne protejăm cu orice preț de „celălalt” și să acumulăm, să dominăm, să construim ziduri.

Însă când ne trezim din transă și ne amintim că suntem interconectați - când identitatea noastră se extinde de la „eu” la „noi”, noi alegeri apar, care se reflectă în deciziile și acțiunile vieții noastre de zi cu zi:

• sprijinim politici care protejează apa, terenurile și comunitățile vulnerabile, știind că rănirea unei părți a sistemului rănește întregul;

• practicăm ajutorul reciproc și grija față de ceilalți, esențiale pentru bunăstarea și supraviețuirea noastră;

• prețuim și apărăm toți oamenii, autohtoni sau imigranți, recunoscând că libertatea, umanitatea și demnitatea noastră sunt interdependente;

• încetinim ritmul și luăm decizii care pun viața în centru și țin cont de bunăstarea generațiilor viitoare;

• ne asumăm propria vindecare, conștienți că „oamenii răniți rănesc oameni”, iar trauma neprocesată se extinde în timp;

• alegem să cumpărăm mai puțin și să reparăm mai mult, recunoscând rolul nostrum în lanțurile globale de aprovizionare și impactul deșeurilor. Nu avem planetă de schimb - aceasta este singura!

Înainte de a merge mai departe, oprește-te o clipă și întreabă-te: care ar fi o mică modalitate prin care pot trăi astăzi pornind de la „noi”? Ar putea fi o decizie, o conversație, un act de grijă sau un moment de ascultare care onorează adevărul că suntem împreună în asta.

A vedea cu ochi noi – sau, de fapt, cu ochi străvechi – înseamnă a ne aminti cine suntem și am fost dintotdeauna: fire într-o tapiserie vie miraculoasă, modelând și lăsându-se modelate unele de altele și creând împreună un viitor care onorează înflorirea întregului.