Top menu

Natura ești TU! Maratonul Internațional București 4-6 octombrie 2013 – IMPRESII LA CALD

GABI MANEA

Salut tuturor,

Am ramas dator cu povestea mea, cum am cunoscut-o pe Alexandra, ce a insemnat pentru mine participarea la maratonul Recunostiintei editia a II-a organizata de Alexandra si Ilie, si participarea la UTF si la MIB purtand pe tricou mesajul pe care Alexandra mi l-a daruit.

Am incercat deja de cateva ori sa scriu cateva randuri, dar de fiecare data le-am sters, pentru ca mi s-au parut prea pesimiste. Din pacate in ultimele saptamani eu traiesc un sentiment al neputintei, in mare parte generat de faptul ca am inceput sa urmaresc foarte atent ce se intampla si ce se expune in presa, internet si alte medii pe tema acestui proiect criminal.

Pentru mine sa ajung la Rosia Montana si chiar sa ma implic activ in organizarea unui maraton acolo, prin care oamenii sa afle despre frumusetea acelor locuri, bunatatea oamenilor din acea zona si bogatia materiala dar mai ales spirituala pe care acei oameni au mostenit-o din mosi stramosi a fost implinirea unui vis. Un vis pe care l-am avut si despre care am scris in mailuri catre prieteni dupa ce David Neacsu ne-a povestit aventurile pe care le-a trait traversand cea mai mare si mai nenorocita mina de aur de pe Pamant, mina Grasberg. Nu va insir aici povestea aceea, dar m-a impresionat, si m-au marcat mai ales vorbele ca si pe noi ne paste cam aceiasi soarta, ca blestemul aurului loveste necrutator ori unde exista in pamant.

Atunci am aflat multitudinea de informatii care exista despre marile exploatari din lume, pe care oricine poate sa le afle daca le cauta. In acelasi timp insa, desi informatiile sunt la vedere, ele nu ajung la oameni, care primesc si aproba doar informatiile pe care altii au interes sa le serveasca, pentru a-si atinge scopurile de a pune mana pe cat mai multa bogatie. Mina Grasberg este vizibila din satelit, gaura si campia  strabatuta de raul care porneste din zona minei, campie care din verde, in pozele de satelit acum este gri, mov si albastra, din cauza poluarii raului. Dar pana sa vina un prieten care a fost acolo sa ne povesteasca si sa ne spuna ce fac oamenii aceia ca sa ascunda ce se intampla acolo, nu cred ca as fi crezut ca asa ceva exista cu adevarat.

La fel este cazul si cu Rosia Montana, informatiile exista si sunt disponibile oricui vrea sa le afle, dar cu toate astea foarte putini oameni stiu cu adevarat ce se intampla acolo. Atunci, anul trecut m-am hotarat sa ajung la Rosia, sa vad cu ochii mei ce se afla si ce se intampla acolo si poate chiar sa alerg sau sa ajut la organizarea unui maraton acolo dupa modelul maratonului din Leadville, care a readus la viata o asezare aproape moarta si distrusa de minerit.

Le multumesc Alexandrei si lui Ilie pentru ca mi-au oferit sansa sa imi indeplinesc acest vis. Ce a urmat se stie. Am intalnit acolo foarte multi oameni hotarati sa faca cunoscut intregii lumi acel colt de rai. Am aflat ca pe langa cei de acolo exista multi altii care au trecut de-a lungul anilor pe la Rosia. Ne-au ajutat si i-am ajutat si noi cum am putut. A fost o experienta unica. Am reusit sa facem maratonul, si sunt bucuros ca pentru acest maraton au mai ajuns acolo cativa alergatori care altfel nu ar fi vizitat sau aflat ce inseamna Rosia Montana. De asemenea am cunoscut multi localnici care ne-au povestit de bogatia mai mult spirituala a acelor locuri, bogatie pe care Rosienii au mostenit-o din tata in fiu, bogatia vestigiilor istorice printre care nenumarate galerii in care s-a descoperit cel mai vechi document scris care face ca Rosia sa fie cea mai veche asezare atestata din Romania, poate fi considerat chiar certificatul de nastere al poporului roman, frumusetea muntilor si a vailor, monumentele naturale precum Piatra Despicata si Piatra Corbului, multitudinea taurilor limpezi si neotravite unele create chiar la ordinul imparatesei Maria Tereza. Bogatie culturala si spirituala care din pacate nu poate fi tranzactionata pe bursele financiare, pe cand aurul poate fi, poate chiar doar minciunile despre bogatia in aur ale acelor locuri sunt tranzactionate pe bani grei pe cele mai mari burse din lume.

Acum 2 ani de zile, exact acu doua editii ale Maratonului International Bucuresti, cand abia ma apucasem de alergat prin parcuri si mai putin pe munti, am cunoscut-o pe Alexandra. Era voluntara si ea atunci la organizarea MIB-ului. Am schimbat cateva vorbe si am descoperit ca avem multe lucruri sa vorbim. Am revazut-o de atunci de nenumarate ori, pe la concursuri, printre care cel mai frumos si plin de povesti a fost cel din Delta Dunarii, la Sulina, de anul trecut. Sulina a fost un fel de preview la ceea ce o sa traim la Rosia anul acesta. Din pacate anul acesta eu am sa abandonez Sulina, desi oamenii aceia incredibili ne asteapta pe toti care am fost si anul trecut. Ma bucur mult ca Ilie nu l-a abandonat si se duce si anul acesta sa faca a doua editie acolo. Si maratonul acela a fost plin de povesti.

Pe urma am alergat maratonul Ultra Trial Fagaras impreuna cu colegul meu de echipa din echipa noastra de organizare de la Rosia, Marius, purtand amandoi mesajul Alexandrei, ca putem fi mesageri ai schimbarii, ca putem constientiza oamenii ca natura are drepturi. A fost frumos. Am urcat pe doua din cele mai inalte varfuri din Romania, pe Negoiu si Vistea Mare, unde am intins impreuna cu Marius bannerul cu mesajul “Spuneti DA drepturilor naturii”. Am trecut linia de sosire in ambele zile cand ne-am intors de pe munte fluturand acelasi banner. Am facut chiar o poza pe care din pacate nu am primit-o inca cu o fetita care isi asteptase mamica acolo sus, in saua Caprei, si care a intrat din proprie initiativa in poza noastra si dupa aceea ne-a spus, “Hai, fugiti, ce mai asteptati, ca mami a trecut pe aici demult”.

Ne-am intors acasa trezindu-ne din vis ca sa aflam ca intreaga clasa politica de la noi ignora complet mesajul atator oameni. Mesaj pentru sanatate, viata, un mediu curat, munti care sa isi astepte drumetii si nu cratere imense care isi au locul pe Luna si nu pe Pamant si lacuri imense cu otrava. Am fost catalogati in fel si chip, dar lucrurile care m-au durut cel mai tare a fost ca noi nu stim despre ce vorbim, si ca nu am fost niciodata prin Rosia. Noi nu stim despre ce vorbim, noi nu am vazut acele locuri, chiar suferind in cursa cum au facut alergatorii care au terminat acel maraton unic, printre care si Ilie si Alexandra? Si cel mai urat lucru, am gasit foarte multi prieteni buni care nu vor sa se implice sau au abandonat lupta.

La Maratonul International Bucuresti atmosfera a fost ca de fiecare data exceptionala. Am avut onoarea si placerea sa stau de data aceasta la stand-ul Alexandrei, chiar daca mai mult pentru a promova mersul pe munte si activitatea de ghid decat mesajul Drepturilor Naturii, desi cu toti cei cu care am vorbit acolo am vorbit si despre natura, si despre Rosia, si multe altele. Pentru ca eu cred ca toti dorim acelasi lucru, sa ne depasim limitele si sa punem cumva in valoare locurile prin care trecem, fie imbogatindu-le in semnificatii, fie doar prin faptul ca mergem sa ii vizitam pe acei oameni si sa traim un pic impreuna cu ei. Fie ca suntem muntomani, alergatori de maratoane sau simpli turisti. Am avut placerea sa descopar ca si ceilalti vechi colegi de acum doi ani pe care i-am ajutat atunci ma considera inca unul de-al lor. Am cunoscut-o pe doamna Lucia Radu, un adevarat exemplu pentru toti, despre care am aflat ca este si ghid de turism.
Cursa in sine a fost superba, cea mai frumoasa vreme pe care am alergat vreodata pana acum la un concurs, foarte multi prieteni pe traseu care m-au incurajat, si Alexandra care a venit exact la momentul potrivit, cand eram complet sfarsit de puteri si abia ma taram, ca sa imi dea energie si sa ma faca sa alerg ultimele sute de metri, si sa trecem impreuna linia de sosire. Am aflat pe urma ca a facut asta cu toti sportivii care au purtat pe tricou mesajul drepturilor naturii. Multumesc inca odata. Din pacate mesajul nostru, al alergatorilor pentru drepturile naturii, prin care incercam sa o ajutam pe Alexandra sa isi duca mai departe misiunea, nu a ajuns la prea multi oameni pe traseu, ca si mesajul de sanatate si voie buna al alergatorilor de la acest concurs in general, pentru ca oamenii nu au binevoit sa iasa sa ne incurajeze sau macar sa ne vada. Spectatori la acest concurs, ca de fiecare data, cu exceptia putinilor sustinatori, nu prea au fost. Dar o sa raman cu amintirea colegilor mei alergatori care au spus o poveste, chiar daca nu a fost nimeni sa o vada sau sa o asculte. Ilie ca de fiecare data cu povestea steagurilor lui, ca si cu cortul militar si expozitia drapelelor cu care a alergat prin toate colturile lumii si a medaliilor castigate, pazite de un ostas cu sabie, George Cojocaru care a alergat imbracat in frac, cu joben si perie, spunand povestea traditiei cosarilor, Florin Stanciu care a dus mesajul “Spuneti Da drepturilor naturii” si care anul trecut a alergat si de la Pitesti pana la Bucuresti, ca sa alerge apoi maratonul si sa spuna povestea cauzei Drepturilor Naturii si a Padurii Copiilor, si toti ceilalti alergatori care au alergat sa isi depaseasca limitele si sa dovedeasca tuturor ca se poate trai o viata sanatoasa, in armonie cu natura.

Si nu in ultimul rand chiar Alexandra, care a terminat semimaraton-ul purtand ea insasi mesajul ca “Natura este o fiinta vie” care trebuie sa existe nepoluata si cat mai putin afectata de activitatile umane, dupa care ne-a asteptat pe fiecare in parte si a trecut linia de sosire de mai multe ori, impreuna cu fiecare dintre noi cei care i-am purtat mesajul pe tricou.

O cunosc bine pe Alexandra si stiu pentru ce lupta si ce vrea sa obtina. Stiu ca nu se va lasa invinsa. Va continua sa isi duca mesajul mai departe si sa lupte pentru a putea schimba lumea, pentru a o face mai frumoasa. Ceea ce am vazut si aflat in ultimele zile pe mine m-a dezarmat. In Ecuador, acolo de unde Alexandra ne-a adus pe langa povesti si bratari confectionate de oamenii de acolo, si numeroase mesaje de pace si solidaritate, companiile petroliere sunt pe cale sa cumpere sau sa obtina cu forta o mare parte din padurea Amazonului, considerata plamanul planetei. In alte locuri precum la Ianacocha in Peru pamantul este distrus si toate sursele de apa ale oamenilor care traiesc acolo, populatia Queahua, otravite. Acolo au fost si impuscati oameni dintre cei care au indraznit sa protesteze impotriva dreptului companiei de a se extinde acaparand noi teritorii, si otravind ultima lor sursa de apa curata. Acest cosmar se repeta de zeci si sute de ori si este pe cale sa se intample si la noi. Majoritatea dintre noi prefera sa bage capul in Pamant si sa nu afle ce se intampla. Sau se bucura de bogatia trecatoare primita in schimbul acordului pentru aceasta crima, netinand cont de urmarile care ne vor afecta pe toti, chiar si pe ei, care acum se cred feriti si vor sa profite maxim din distrugerea naturii.

Eu ii spun Alexandrei ca voi fi in continuare alaturi de ea, si voi lupta prin toate mijloacele pentru a impiedica dezastrul care se preconizeaza. Sper sa vina cat mai multi alaturi de noi si sa reusim sa oprim acest proiect distrugator. De asemenea sper ca la anul sa ne intoarcem acolo si sa reusim sa repunem Rosia Montana pe harta turistica ca una dintre cele mai bogate si frumoase asezari istorice. Si de asemenea ca un loc unde vor avea loc numeroase competitii sportive, printre care organizate chiar de noi, care ne vom intoarce sa continuam ce am inceput anul acesta.

Ce am invatat eu in acesti putini ani de cand eu consider ca mi s-a schimbat viata si am inceput sa fac lucruri pentru si impreuna cu altii, pentru a trai o viata mai bogata si mai frumoasa a fost ca oamenii pe care ii ajuti te vor ajuta la randul lor, ca o vorba si un gand bun va face inconjurul Pamantului si se va intoarce la tine si ca prietenii sunt cel mai important lucru si cel mai greu de descoperit si pastrat pe lumea asta. De asemenea cred ca e foarte important sa lupti pana la capat pentru o cauza justa daca cu adevarat crezi in ea, pentru a indrepta o nedreptate care se face altora si pentru a-i ajuta si invata si pe altii sa descopere si ei aceste lucruri si sa isi schimbe si ei viata, asa cum si pe mine m-au indrumat oameni precum Dan Lixandru, Ilie Rosu, Alexandra Postelnicu (in ordinea in care i-am cunoscut) si toti prietenii mei pe care i-am cunoscut de atunci, pe carari de munte si nu numai, prea multi pentru a-i enumera aici. In lupta iti intaresti caracterul si iti faci cei mai buni prieteni, fie ca e vorba de o lupta dusa intr-un maraton, sau intr-o lupta pentru o cauza in care crezi.

De acum nici eu nu o sa mai abandonez niciodata lupta,
Multumesc.

_____________________________________________________________________________________________________________________

ILIE ROȘU

Toata lumea stie cat de mult inseamna pentru tine  mesajul Spune Da Drepturilor Naturii, Natura este o fiinta vie! Un mesaj cu rezonanta internationala pe care  tu  il promovezi in Romania prin organizatia pe care o conduci, PachaMama.  Emotionanta cursa pe care ai alergat-o! Ne-am intalnit inainte de start, la 30 de metri de poarta de plecare. M-a pus pe ganduri curajul tau de a te pozitiona asa in fata, intr-o pozitie  prea avansata, cu risc mare sa fii acrosata de alergatorii care urmaresc sa se incadreze intr-un anumit barem de timp. Dar am observat ca te-ai descurcat foarte bine, ca ai luptat, aratand  steagul tau atat spectatorilor de pe margine, cat  si concurentilor alaturi de care ai alergat. La iesirea de la stadion chiar m-am uitat dupa tine, incercand sa te identific in multime, iar atunci cand nu te-am descoperit m-am gandit ca ai patit ceva. Din fericire ai alergat foarte repede, realizandu-ti  si un record personal. Iti multumesc pentru ca ai trecut pe la expozitie, care a insemnat pentru mine 5 ani din viata mea. 5 ani despre care tricourile, fotografiile si steagurile au spus timp de 3 zile povestea prietenilor mei, in locul meu. Anul acesta am alergat 2 maratoane in care am purtat 4 drapele, cele mai grele curse, la Geneva cu steagurile Romaniei, Elvetiei, ONU si UNICEF si la Rosia Montana,  cu steagurile Romaniei, Uniunii Europene, UNESCO si steagul pentru  Drepturile Naturii. Nu a insemnat pentru mine doar 4 noi steaguri pe care le-am purtat in cursele de maraton.  A insemnat atat respectul pentru o noua tara, Elvetia, cat  si pentru copiii pe care i-am intalnit in Africa, la Marrakech,  ale caror priviri  nu le voi uita niciodata.  Pentru ei si pentru copiii din Romania am dus steagul UNICEF! Mesajul  de pe tricoul meu, Spune Da drepturilor Naturii si cuvantul Impreuna scris in 7 limbi, a fost observat de un ziarist, care a inteles totul, uitandu-se la steaguri si la tricoul pe care il purtam.

http://planetephotos.blog.tdg.ch/archive/2013/05/06/la-photo-du-jour-ilie-le-marathonien-aux-4-drapeaux.html

Iar la maratonul Recunostintei am dus cu mine steagul Drepturilor Naturii, fiind emotionat ori de cate ori incercam sa identific pe el Rosia Montana si sa arat cu degetul spre Europa, continentul care includea punctuletul numit Rosia Montana. Singurul loc din Romania in care Steagul UNESCO putea sa alerge un maraton, era Rosia Montana. Scria peste tot in aceasta localitate “Rosia Montana in patrimonial universal”. Iti multumesc pentru ca m-ai incurajat in aceste curse Alexandra, care chiar daca au fost doar o farama de victorie in lupta pentru Drepturile Naturii, raman o lupta! A fost o mare onoare pentru mine, ca Militarii Regimentului 30 Garda Mihai Viteazul au dat onorul drapelelor din expozitie, dandu-mi energizantul de care aveam nevoie pentru a merge mai departe. Orice s-ar intampla Povestea merge mai departe. Si cine stie poate nu-i departe momentul in care vom repeta din nou impreuna mesajul: Din dragoste pentru Romania si istoria ei Spuneti Da Drepturilor Naturii! Natura este o fiinta vie!

_____________________________________________________________________________________________________________________

DAN LIXANDRU

Alexandra ești un exemplu pentru mine, despre cum poți să integrezi totul in ceva foarte bun. Experienta cu tine la MIB, impartim prin amabilitatea Valeriei de 3 ani un stand, este din ce in ce mai apropiată. Îmi place sintagma că pământul este o ființă vie, nu o resursă. Cred că ești un exemplu pentru felul în care abordezi relațiile cu ceilalți. Văd la tine că relațiile cu ceilalți sunt ca o ființă vie, în creștere, nu o resursă.

Nu există niciun comentariu.

Lasă un răspuns