Top menu

Marea Schimbare – Înviere și Renaștere

Trăim vremuri cruciale care aduc schimbare și de noi depinde ce cale vom alege.

Pentru mine schimbarea este întoarcerea la simplitate și folosirea în mod conștient a resurselor.

bendis si ale marea schimbare

De exemplu, sunt mult mai organizată la cumpărături, sunt atentă la ce și cât cumpăr (aleg numai ce este necesar). Folosesc mai puțină apă când mă spăl (nu las să curgă mult apa când îmi fac duș, nu las să curgă apă în timp ce mă spăl cu săpun). Pentru fetiță mea folosesc jucăriile de la verișorii ei, bazându-mă pe refolosire, nu pe achiziție de noi produse.

Am început să reciclez în 2007 (acum 13 ani), moment în care am intrat în contact cu Alianța Pachamama din San Francisco. Iar acum, de când s-a declarat Pandemie, sunt și mai atentă cu tot ce folosesc.

Din experiență mea ca mamă am văzut cât de ușor transmit starea emoțională fetiței mele. Când sunt anxioasă, și fetiță mea este agitată, iar când sunt fericită, Bendis este foarte jucăușă. Deci, pentru mame, este foarte important să fim și mai atente la ce simțim, la cum reacționăm la ce vedem la televizor, ca să nu transmitem această stare de nesiguranță și stres la copii.

În fiecare zi inventez ceva creativ pentru Bendis ca să dau senzația de o mică aventură (o mică poveste). De exemplu, mergem pe străzile de lângă blocul casei și căutăm porumbei pwntru a le da de mâncare.

În încheiere vreau să Împărtășesc cu voi un gând pe care l-am avut în Săptămâna Mare. Și Iisus a avut o mamă – Fecioara Maria. Și m-am gândit că mamele prin laptele pe care îl dau bebelușilor în primele luni de viață formează tot corpul copilului: organe, creier, și mai ales oasele (care dăinuie foarte mult).

Și am simțit câte informații transmitem noi prin lapte – toate informațiile transmise prin lapte rămân în eternitate. Prin lapte creăm structura osoasă, corpul fizic și emoțional.

Și gândidu-mă la legătura mamă-copil, am reflectat și la legătura dintre Fecioara Maria și Iisus, la rolul pe care l-a avut Fecioara în viața lui Iisus. Dacă nu cumva lumina divină și înțelepciunea pe care le-a avut Iisus au venit prin Fecioara Maria, ea fiind un portal de lumină și înțelepciune de la Duhul Sfânt.

Și aici se amplifică rolul în viața copilului care mai târziu devine adult.

Mama poate fi un canal al luminii Divine. Stă tot în alergerea noastră: dăm lumină și bucurie, sau stres și durere?

Aceste stări pun bazele părții emoționale a bebelușului care va deveni adult.

Simt că Marea Schimbare va aduce o transformare puternică – modul în care mamale își cresc copiii, atmosfera de acasă pe care o creează și educația și valorile pe care o să le transmită.

Marea Schimbare este să avem cât mai multă armonie acasă, iar noi mamele să ne conectăm cât mai mult la Lumina Divină.

Marea Schimbare este despre cum ne creștem copiii și energia pe care le-o transmitem de mici!

Felicitare Paste

HRISTOS A ÎNVIAT!

Alexandra Postelnicu, Președinte Pachamama România

 

Nu există niciun comentariu.

Lasă un răspuns