Top menu

Într-un dialog vizionar cu Piatra Corbului: Calea spre libertate

În ultima perioadă sunt foarte legată și preocupată de creșterea fetiței mele Bendis Isabella. Iar de 2 luni, Bendis nu mai dorește să mănânce de prânz. Am încercat să înțeleg ce se întâmplă și am făcut o meditație ghidată cu psihologul Leslie Davenport.IMG-20200501-WA0009

În cadrul meditației am avut o viziune cu mine și Bendis pe Piatra Corbului, monument al naturii și unul dintre simbolurile Roșiei Montane.

Eram legate cu un cordon auriu inimă la inimă. Apoi am văzut că de fapt toți oamenii suntem conectați energetic printr-un cordon invizibil inimă la inimă și am înțeles cât de mult suntem legați prin emoții și sentimente. Comunicarea emoțională este cea mai puternică, emoționalul fiind mai presus de rațional. Câmpul magnetic al inimii este de 100 de ori mai mare decât cel al creierului, după cum ne spun și cercetătorii Institulului HeartMath din California.

Pentru a ne recăpăta puterea fizică, ne putem conecta la un element al naturii. Pentru mine, conectarea la pământ mă trasformă, îmi dă energie. Vorbim de Mama Terra și putem să ne imaginăm că așa cum copilul primește nutrienți prin lapte de la mamă, tot așa și noi primim nutrienți de la Mama Terra. Este un proces atât de real!

În viziunea mea, conexiunea cu Mama Terra se făcea tot printr-un cordon care ajungea până în centrul Pământului. Prin acest cordon, Pământul ne dă o energie roșie care intră în noi prin picioare. Dacă merge mai sus, ajunge la Inimă. Odată ajunsă aici, inima noastră devine verde, iar mintea albă. Verde ca inima Pădurii și alb precum claritatea cerului.

Pentru a acționa în mod conștient, avem nevoie de această claritate mentală, iar aceasta vine prin conexiune cu Mama Terra.

Claritatea mentală, așa cum spune și cultura asiatică, vine dintr-o inimă bogată, plină cu emoții pozitive. Când mintea este plină de gânduri, de îndoieli, de frici, inima este închisă și goală, iar viața noastră este caracterizată de confuzie și dezordine.

Este ceea ce am conștientizat și prin viziunea de pe Piatra Corbului: când inima este verde, plină de viață, mintea devine albă, imaculată, limpede, clară.

Contemplați la gândurile și acțiunile voastre și vedeți care dintre ele vă ajută, vă înalță, vă susțin în a fi fericiți și a vă împlini visurile, și care dintre ele vă trag în jos. Observați în ce contexte vă simțiți victime, și ce v-ar ajuta să vă eliberați, și ce anume vă dă siguranță, vă împuternicește.

 

Atunci când mi s-au clarificat centrele noastre energetice, am întrebat acest loc ce vrea. Mi s-a spus că Masivul Cârnic al Roșiei Montane vrea să fie respectat și să nu mai fie jefuit. Să venim acolo cu gânduri de protecție și să aducem numai iubire, iubire în acțiune.

Și când noi oferim iubire Muntelui (Mamei Pământ), am văzut că Pământul ne dă iubire înapoi la propriu, exact ca o fiiintă. Așa se creează simbioza între Noi și Mama Terra. Numai prin această simbioză ne putem recăpăta forța vitală și putem avea o inima deschisă, plină de iubire, și o minte limpede și clară.

 

La Summitul Pământului, susținut de Alianța Pachamama pe 22 Aprilie, de Ziua Pământului, s-a vorbit de oportunitatea acestei pauze pentru trasformarea personală și planetară. Nevoia de pauză ne face să examinăm trecutul și ne îndeamnă să acționăm diferit în prezent ca să creăm un altfel de viitor. Shamanul Manari ne spune de altfel să trăim în prezent ce vrem să creăm în viitor.

Prin această pauză învățăm din greșelile trecutului și putem alege să trăim în prezent pe principiile viitorului. Dar înainte de a acționa, trebuie să FIM…să ne reconectăm la esența noastră mai înaltă, Esența Divină.

Simt că ne putem accesa Divinitatea prin contopirea cu Elementele Naturii, iar când ne accesăm puterea interioară ieșim din starea de victime ale sistemului, ne simțim liberi și dornici de a acționa cu iubire.

 

În viziunea mea am simțit că dacă vrem să dobândim o inimă verde, avem nevoie de energia pământului, de o reîntoarcere la el, să îmbunătățim relația cu Mama Terra. Acesta este cel mai mare dar al Roșiei Montane, energia puternică a pământului.

Rolul pământului de la Roșia Montană și a Pietrei Corbului este unul energetic și ne ajută să creăm o inimă verde.

_MMC6469

Piatra Corbului, monument al naturii din Roșia Montană

 

Nu există niciun comentariu.

Lasă un răspuns