Top menu

Ilie Rosu, omul-exemplu care alearga pentru visuri implinite

Peste 9.100 de alergatori au umplut strazile din Geneva cu ocazia celei de-a 9-a editii a Maratonului Unicef. Cu participanti din 110 de tari, am putea spune ca mai mult Ilie Rosu Geneva4de jumatate din planeta a fost reprezentata la Geneva la inceput de mai. Printre ei, si doi romani cu visuri marete – maratonistul Ilie Rosu, care a alergat cursa de maraton tinand 4 steaguri in maini – cel al Romaniei, al Elvetiei, al Unicef si al ONU – si Alexandra Postelnicu, directorul executiv al Pachamama Romania care a alergat cursa de semi-maraton pentru drepturile naturii si asociatia Pachamama Romania.

Amandoi au alergat cu mesajul – Romania si Elvetia, impreuna pentru adoptarea si implementarea declaratiei universale a drepturilor Mamei Terra. Pe scurt, amandoi sustin introducerea in legile de pretutindeni prevederea ca natura este o fiinta vie si are drepturi nu doar obligatii fata de noi, cei care nu-i aratam niciun strop de respect. Ilie, in schimb, are un mare respect pentru natura. El a copilarit intr-un sat din Moldova, Adjudu Vechi, situat pe malul raului Siret, bucurandu-se de mic de ea, paduri, ape, culturi agricole, pomi fructiferi. Peste ani, in cursele montane alergate, a observat situatia dramatica prin care trec muntii si padurile din Romania.

“Imi place sa respir aerul curat al diminetii, sa observ cum plesnesc primavara mugurii pomilor din gradina mea de la tara. Nucul pe care tata l-a pus in pamant, are varsta mea si a crescut o data cu mine. Gradina mea de la tara respira si astazi in fiecare dimineata. Cand eram mic gaseam dimineata plantele inecate in lacrimi de roua. Ma-ntrebam mereu, oare de ce plang plantele?

Doar mama stia raspunsul. Pentru ca sunt vii, mama” – spune alergatorul nostru, care, cand auzit mesajul trasmis de Pachamama – “Natura este o fiinta vie” – a stiut ca are un nou tel in cursele lui impresionante.

Pentru Alexandra, cea care a adus in Romania spiritul Pachamama, natura este sursa de regenerare si de inspiratie. “As spune ca este si un confident si un prieten foarte bun. In Natura vad Divinitatea si frumusetea universului. Imi place cand sunt trista sa ma plimb intr-un parc, sa imbratisez un copac, sa merg cu picioarele desculte pe iarba, sa simt roua diminetii in talpi. S-au facut studii despre puterea vindecatoarea a imbratisarii unui copac cand ne simtim rau. Copacul ne transmite o energie pozitiva, ne incarca, si in acelasi timp, ne elibereaza de energiile negative care curg in noi”.

Acesti oameni frumosi, cu visuri minunate, au petrecut impreuna Pastele Ortodox, sarbatorit chiar in ziua maratonului Unicef. Traditia romaneasca spune ca persoanele sa stea in familie, iar Alexandra si Ilie s-au simtit exact asa, desi erau departe de case. Au intalnit si alergatori extraordinari care ne fac sa ne dam seama ca scuzele noastre pentru a nu face miscare sunt absolut neintemeiate. Inaintea Alexandrei, au alergat doua femei cu un picior taiat si cu proteza, iar in multime a mai zarit 2 barbati orbi care au alergat cu un insotitor. Toate aceste momente speciale i-au reamintit Alexandrei de puterea incurajarii si de puterea grupului – impreuna facem mult mai multe lucruri decat singuri.

Unul dintre citatele ei favorite este “Un prieten este acel om care iti cunoaste cantecul inimii si care ti-l poate canta atunci cand tu simti ca ai uitat versurile” – iar ideea ca exista cineva care sa ne sustina atunci cand nu mai putem fizic, mental, emotional, cineva care este ca o oglinda pentru sufletul si potentialul nostru, este cea mai importanta lectie invatata de ea la acest maraton. Iata ce marturiseste Alexandra: “Mi-am dat seama care sunt elementele pe care vreau sa le am in viitor, elementele care imi aduc fericirirea: mediu curat – traseul a fost unul dintre cele mai frumoase trasee, oameni care te incurajeaza si cred in tine, miscare in aer liber, prieteni adevarati si nu in ultimul rand sacrificiu/dedicati pentru o cauza nobila”.

O cauza nobila care nu a ramas neaflata – Ilie, alergatorul cu steaguri, a atras atentia tuturor. Asa povestea naturii si povestea ajutorului mai presus de orice au ajuns la oameni care – ne place sa credem – nu vor ramane nepasatori. Ilie Rosu a aparat in filmul oficial al maratonului:

https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=lK6Xf6UMEHw,

mesajul sau pentru drepturile naturii a aparut in poza zilei, publicata de cel mai mare blogger din Elvetia

http://planetephotos.blog.tdg.ch/archive/2013/05/06/la-photo-du-jour-ilie-le-marathonien-aux-4-drapeaux.html,

 dar si pe blogul oficial al maratonului http://demirsonmez.blog.tdg.ch/archive/2013/05/05/le-semi-marathon-handbike-et-fauteuil-du-geneve-marathon-for.html

 “Progresul uman nu este nici automat, nici inevitabil … Fiecare pas spre obiectivul justitiei necesita sacrificiu, suferinta si lupta, eforturi neobosite si pasiune fara incetare din partea persoanelor dedicate”, spunea Martin Luther King Jr. Iar Ilie intruchipeaza perfect aceste vorbe.

Sa ne fie tuturor exemplu, sa ne dea putere sa ne ridicam “steagul” cu cel mai important mesaj pentru noi si sa nu il coboram niciodata!

Despre castigatori

La Geneva, Eritreei Tadesse Avraam a stabilit un nou record la semi-maraton – 1h03min55sec. La femei, Camboulives Aline a castigat pentru al doilea an consecutiv.

Tararul din Belarus Maksim Pankratau a castigat maratonul in 2h15min42sec, si incredibil a fost prima lui participare oficiala pe o astfel de distanta. Iata-l intr-o poza alaturi de Alexandra, tinand drapelul cu drepturile naturii:

La femeile etiopianca Belaynesh Bekele a trecut prima linia de sosire.

Iar in categoria handcycle = ciclist cu handicap, Heinz Frei a castigat in fata lui Jean-Marc Berset, ambii sportivi au fost la egalitate pe tot parcursul cursei.

Nu există niciun comentariu.

Lasă un răspuns