Top menu

Ziua Pământului

Pe 22 aprilie 2014 s-a sarbatorit in intreaga lume Ziua Pamantului.
Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arată față de mediu. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetățeni americani, în marea lor majoritate tineri și foarte tineri.

După 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.

În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.

Asociatia PachaMama Romania, Presedinte Alexandra Postelnicu, a fost ONG-ul din Romania care a organizat un eveniment dedicat acestei zile. De ziua pamantului, in Parcul Lumea Copiilor, s-au plantat 15 pomisori de catre un grup de copii de la Centrul Sfantul Spiridon si s-a prezenta un program de educatie ecologica. Un proiect sustinut de Pachamama Romania, in parteneriat cu Primaria Sector 4.

Evenimentul s-a incheiat cu strigatul de lupta al Maratonistilor din Romania, pentru ca protagonistii acestei zile, copiii de la Sfantul Spiridon, au alergat cu o zi mai inainte intr-o stafeta de 42 de km, la MARATONUL CELOR 2 LACURI, desfasurat in cea de-a doua zi de Paste. Maratonul celor doua lacuri face parte din ciclul de maratoane istorice “Din dragoste pentru Romania si istoria ei”, initiat de Ilie Rosu si de maratonstii din Romania.(www.ilierosu.ro, http://fouryearsgo.ro).