top of page

DREPTURILE NATURII

𝑪𝒆 𝒂𝒓 𝒊̂𝒏𝒔𝒆𝒎𝒏𝒂 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒆𝒄𝒐𝒔𝒊𝒔𝒕𝒆𝒎𝒖𝒍 𝑹𝒐𝒔̦𝒊𝒆𝒊 𝑴𝒐𝒏𝒕𝒂𝒏𝒆 𝒂𝒓 𝒂𝒗𝒆𝒂 𝒅𝒓𝒆𝒑𝒕𝒖𝒓𝒊 𝒍𝒆𝒈𝒂𝒍𝒆?

Ar fi garantată atât existența acestuia, fiind protejat față de orice acțiuni distructive, precum și potențialul său de a-și îndeplini funcțiile sale naturale, de a înflori, de a evolua și de a se regenera în beneficiul omului, atât al nostru, cei de acum, cât și al generațiilor următoare .

285947448_5035790973141074_2359645535029163601_n_edited.jpg

Ce înseamnă Drepturile Naturii?

Drepturile Naturii înseamnă recunoașterea și onorarea faptului că Natura are drepturi. Este recunoașterea faptului că ecosistemul nostru – incluzând copacii, oceanele, animalele, munții – au tot atâtea drepturi ca și oamenii.


Drepturile naturii se manifestă prin echilibrarea a ceea ce este bun pentru ființele umane cu ceea ce este bun pentru celelalte specii, cu ceea ce este bun pentru planeta în ansamblu. Este recunoașterea holistică că tot ceea ce este viu, toate ecosistemele planetei noastre sunt profund interconectate.
În loc să considerăm natura ca și bun proprietate, Drepturile naturii ne informează că natura, prin toate formele sale de viață, are dreptul de a exista, de a persista și de a se regenera.
Noi – oamenii – avem obligația morală și legală de a susține aceste drepturi în numele ecosistemelor. Ecosistemul poate fi numit apărătorul naturii.


Pentru prima dată în lume, drepturile naturii (sub această denumire) au fost incluse într-o Constituție – Constituția Ecuadorului – cu același statut ca și celelalte drepturi prevăzute de această Constituție:
“Natura sau PachaMama (Mama Terra), unde viața există sau se dezvoltă are dreptul de a fi respectată pentru însăși existența sa și să i se asigure menținerea și regenerarea ciclurilor sale de viață, structura, funcțiile și procesele evolutive. / Orice persoană, comunitate, oameni sau organizații pot solicita autorităților publice să asigure respectarea drepturilor naturii. Pentru punerea în aplicare și interpretarea acestor drepturi se vor respecta întocmai principiile enunțate în Constituție. / Statul va încuraja persoanele fizice, juridice și comunitățile să protejeze natura și va promova respectarea tuturor elementelor care alcătuiesc un ecosistem.” (Articolul 71).

Alianța Globală pentru Susținerea Drepturilor Naturii

Alianță Globală pentru susținerea Drepturilor Naturii („Alianța”) este o mișcare mondială care urmărește să creeze și să consolideze comunitățile care respectă și apară drepturile naturii sau ale Mamei Terra (vezi www.TheRightsofNature.org)


Organizațiile și persoanele care fac parte din Alianță sunt implicate în:

  • adoptarea și implementarea Declarației Universale privind Drepturile Naturii (Mamei Terra), declarație prezentată pe data de 22 Aprilie 2010 în Cochabamba Bolivia.

  • asigurarea faptului că drepturile Terrei și ale tuturor ființelor vii sunt recunoscute (în calitate de subiecți de drept).

  • asigurarea integrității și sănătății Terrei și a comunităților sale.

Fragmente din Declarația Drepturilor Naturii

Declarația Universală a Drepturilor Naturii (Mamei Terra) a fost adoptată de 35,000 de oameni la Conferința din Cochabamba, Bolivia, în Aprilie 2010.
Fragmente:
„Toți facem parte din Mama Natură – o indivizibilă comunitate vie, de forme de viață interconectate. Toate metodele de exploatare, abuz și contaminare au cauzat mari distrugeri Mamei Terra. Pentru a garanta drepturile oamenilor trebuie sa recunoaștem și să apărăm drepturile Mamei Terra.”

 

Natura (Mama Terra) are următoarele drepturi:

  • dreptul la viață, dreptul de a exista și a fi respectată;

  • dreptul de a-și regenera biocapacitatea și să continue ciclurile sale vitale independent de interacțiunea umană;

  • dreptul la apă ca sursă de viață, aer curat și sănătate deplină;

  • dreptul de a nu fi contaminată și poluată;

  • dreptul de a nu suferi modificări genetice în structura naturală.

 

Obligațiile oamenilor față de Natură (Mama Terra):

  • fiecare ființă umană trebuie să respecte, să protejeze și să trăiască în armonie cu Natura.

  • să participe activ la procesul de elaborare a politicilor publice de mediu, economice și sociale în armonie cu interesele Naturii și în accord cu drepturile recunoscute în Declarația Universală a Drepturilor Naturii.

bottom of page