Top menu

5 motive pentru care declarația Ministrului Culturii PNL este lipsită de orice legătură cu realitatea.

5 motive pentru care declarația Ministrului Culturii PNL conform căreia “Patrimoniul de la Roșia Montană este deja sub protecția legii și, indiferent dacă va intra sau nu în patrimoniul UNESCO, acolo există o procedură, există niște pași concreți de protejare, indiferent de politica guvernului…” este lipsită de orice legătură cu realitatea.

1. Deținem la Roșia Montana o casă înscrisă în lista monumentelor de patrimoniu cu codul AB-II-m-B-00285. Pe 10 ianuarie am depus o cerere la primărie cu număr de înregistrare în care explicam că:

“Fațada casei are tot mai mari probleme astfel ca a devenit un pericol pentru noi, vecini și trecători. Recent s-a desprins o bucată din tencuială și a căzut în fața căii de acces a vecinilor. Dacă se întâmpla să iasă cineva pe ușă chiar în acel moment, situația ar fi fost una tragică. Am atașat o imagine unde se poate vedea partea de tencuială desprinsă chiar deasupra căii de acces și imagini cu părți din fațadă ce stau să cadă. Fațada are nevoie urgentă de lucrări de renovare, dar fiind o clădire de patrimoniu avem nevoie de autorizație de la primărie. Pe lângă acestea mai sunt necesare intervenții și la interior și doresc să construiesc și o anexă pentru baie. Am mai venit la primărie și în trecut și am cerut informații despre cum se pot obține autorizații dar mi s-a spus verbal că primăria Roșia Montană nu poate întocmi Planul Urbanistic General, drept urmare nu se pot elibera autorizații.
Totuși, trebuie să fie o cale prin care se poate autoriza lucrarea și deasemenea am găsit un articol care spune că prin “Legea nr. 166/2016 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, publicată în Monitorul Oficial, prevede că proprietarii clădirilor istorice își pot renova locuințele pe exterior cu ajutorul unor sume de bani primite de la primării.
Drept urmare aș dori să-mi comunicați clar, în scris:
- dacă, cum și pentru ce aș putea obține autorizații și dacă nu, ce impedimente există?
- dacă aveți parteneriate cu firme care pot executa lucrări pe clădiri de patrimoniu ca aceasta sau la cine aș putea apela?
- dacă (conform legii specificate) pot accesa fonduri prin primărie sau dacă mă poate ajuta primăria în vreun fel (așa cum intervin și ajută în astfel de cazuri și alte primării din alte localități ale țării).
Dat fiind faptul că este posibil să mai cadă bucăți din tencuială, am nevoie de un răspuns în maxim 10 zile pentru a reuși apoi să adun documentația necesară și să începem la primăvară lucrările de restaurare.”

Verbal și neoficial mi s-a dat același răspuns că nu este PUG deci primăria nu eliberează autorizații și să repar eu cumva. Am spus că nu pot sa intervin fără autorizatie la fațada unei clădiri de patrimoniu pentru că e ilegal. Apoi și-au amintit că asociația “Adoptă o casă” a reușit cumva să obțină autorizații pentru alte clădiri, să întreb acolo, poate mă ajută. Le-am spus că îi cunosc, ei sunt cam singurii experți ce intervin pentru patrimoniul de aici, dar nu mi se pare normal ca o asociație să ofere aceste răspunsuri, ci primăria.
Oficial nu am primit nici un răspuns în scris pe mail sau la adresă, deși termenul a fost depășit. Am întrebat chiar și la vecina sau la Gabi la magazin că am zis că poate a greșit poștăriță adresa dar… Nimic!
Prin faptul că nu am primit un răspuns oficial la această cerere, înseamnă că la Roșia “există o procedură, există niște pași concreți de protejare, indiferent de politica guvernului”?
Ce se întâmplă dacă va apărea o tragedie din cauza patrimoniului nerestaurat? O sa transmiteti de la București un comunicat să fie dărâmate vechiturile alea că ucid oameni?

null
 

2. Recent am postat o imagine prin care atrăgeam atenția că pe peretele clădirii de patrimoniu Casino se depozitează de ani buni materialul antiderapant, motiv pentru care acel perete s-a avariat și riscă să se dărâme. Prin faptul că administrația acestei străzi (primăria sau consiliul Alba) face acest lucru, înseamnă că aici “există o procedură, există niște pași concreți de protejare, indiferent de politica guvernului”?


 

3. Recent am postat imagini cu proptele in care compania canadiană sprijină de ani buni clădirile de patrimoniu pe care le deține aici. Prin faptul că, mereu când apare o crăpătură, apare și o proptă nouă, înseamnă că autoritățile permit acest lucru și nu sancționează. Asta înseamnă că aici “există o procedură, există niște pași concreți de protejare, indiferent de politica guvernului”?


 

4. Recent am postat imagini cu o veche gospodărie minierească, deținută de compania canadiană a cărui acoperiș a luat foc pentru că podul casei a fost transformat în afumătoare de cârnați. Asta înseamnă că aici “există o procedură, există niște pași concreți de protejare, indiferent de politica guvernului”?


 

5. Anul trecut sub greutatea zăpezii acoperișul a 2 case vechi s-a prăbușit. Asta înseamnă că aici “există o procedură, există niște pași concreți de protejare, indiferent de politica guvernului”?


 

Domnule ministru PNL, declarația dumneavoastră “acolo există o procedură, există niște pași concreți de protejare” este perfect similară cu declarația prin care reprezentantul guvernului PSD mințea o lume întreagă la ultimul congres UNESCO și anume “țara mea e dedicată în totalitate protejării acestui sit”. Poate ați făcut voi un schimb de ștampile la nivel instituțional, dar fizic la Roșia nu se vede absolut nimic.

Domnule ministru PNL, nu o sa găsiți patrimoniul în biroul dumneavoastră confortabil din București de unde lansați declarații și promisiuni populiste care nu au legătură cu realitatea. Patrimoniul o să-l găsiți prin vizite pe teren. Veniți la Roșia, luați pulsul patrimoniului, faceți ceva pentru acesta. Lăsați faptele să vorbească pentru dumneavoastră.

Începeți cu înscrierea în UNESCO.

Ziceați că Roșia nu moare, dacă nu e in UNESCO, că e protejată la nivel național. Nu ne puteți cere nouă celor din Roșia care am protestat pentru salvarea localității sa avem încredere în protecția oferită de guvernul României care a reprezentat ani la rând doar interesele companiei canadiene, care și-a cedat drepturile de preempțiune pentru clădirile de patrimoniu acesteia, motiv pentru care este necesară protecția la nivel internațional.
Mereu când am cerut UNESCO am cerut și implementarea unui plan de management pentru renovarea și promovarea acestui sit. Dumneavoastră spuneți că planul de management și UNESCO pot merge în paralel. Cred că una e sa faci un plan de management pentru un sit UNESCO și alta e să faci un plan pentru sit național deoarece:
- deja e sit național de ceva ani și uite că nu s-a făcut nimic pentru el, dacă va fi sit international probabil vor face presiune și organisme internaționale și va apucați de treabă.
- dacă ai sit UNESCO în planul tău de management poți cere și obține mult mai ușor finanțări externe și astfel reușești să urgentezi restaurarea patrimoniului care este atât de necesară.
- acei localnici care vor dezvolta proiecte pentru începerea de mici afaceri și locuri de muncă , prin faptul că aceștia vor putea zice că proiectul lor este într-un sit UNESCO vor obține procentaj mai mare, sporind șansele ca proiectele lor sa fie finanțate, ceea ce duce la creșterea nivelului de trai și ar schimba viața oamenilor de aici.
- prin faptul că va fi sit UNESCO recunoscut la nivel international va duce la creșterea numărului de vizitatori ce vor consuma serviciile oferite de localnici

Adrian Petri, localnic

Nu există niciun comentariu.

Lasă un răspuns